Am fost mereu o pasăre de noapte, simțindu-mă mai activă și creativă în liniștea și întunericul care învăluie orele târzii. Pentru mine, noaptea a fost întotdeauna un spațiu al inspirației și al concentrării maxime. Cumva, am observat că cele mai bune articole le scriu noaptea. La fel, în timpul facultății, am învățat cel mai bine tot în timpul nopții.
Cu timpul, însă, am realizat că mi-am dorit mereu să schimb acest obicei. Mi-am pus alarme devreme și m-am epuizat încercând să scot câteva cuvinte pe hârtie dimineața. Observând alți scriitori, am văzut că pentru unii productivitatea se manifestă în timpul zilei și mă gândeam că așa e „normal.”
În cartea „Despre scris”, Stephen King scria:
„Există un moment anume când mă așez, undeva între 8:00 și 8:30. În această jumătate de oră îmi iau vitaminele, pun muzică, stau pe același scaun, iar hârtiile mele sunt aranjate în aceleași locuri… Scopul pentru care fac toate aceste lucruri în același fel, în fiecare zi, pare să fie o cale de a-i spune minții că, în curând, urmează să viseze. […] Programul tău – începe în fiecare zi la aceeași oră, termini atunci când ți-ai atins norma de cuvinte – rutina există ca tu să te obișnuiești cu scrisul, la fel cum te pregătești să visezi atunci când te pui în pat la aceeași oră. Atunci când scriem sau visăm, învățăm cu trupurile nemișcate să ne deblocăm mintea de gândirea rațională și de amănuntele banale de zi cu zi.”
Dar eu, mereu și mereu, m-am regăsit scriind seara, studiind seara, citind seara. Când totul se întunecă, când se așterne liniștea atât în interior, cât și în exterior, găsesc pacea de care am nevoie pentru a scrie.
Iarna trecută, ascultam o melodie care a rămas pe repeat mult timp după și care încă îmi răsună în minte:
Somewhere in your silent night
Heaven hears the song your broken heart has cried
Hope is here, just lift your head
For love has come to find you
Somewhere in your silent night
Pentru mine, acest refren a adus lumină asupra „problemei” mele legate de schimbarea perioadei de productivitate. Această schimbare nu a venit într-un moment, ci a fost un proces amplu. Au fost câteva luni în care am lucrat asupra inimii mele, pentru a mă accepta așa cum sunt și pentru a înțelege că, dacă alții fac altfel, nu înseamnă că eu greșesc fiind diferită.
Am ajuns să îmbrățișez ideea că deciziile mele nu trebuie dictate de conformism sau de presiunile externe. Nu trebuie să urmez tiparele altora doar pentru că sunt comune sau convenționale. Fiecare alegere pe care o fac trebuie să reflecte ceea ce vibrează în sufletul meu.
Și, dacă asta înseamnă să-mi sacrific liniștea nopții și orele de somn, o fac cu bucurie, pentru că acestea sunt momentele în care mă simt cel mai conectată cu ceea ce scriu.
Cred că este esențial să învățăm să apreciem fiecare etapă a vieții prin care trecem, chiar și pe cele care par dificile sau incomode. Este important să ne formăm obiceiuri sănătoase și constructive, dar și să fim consecvenți în a le menține, fără să ne lăsăm influențați de modul în care ceilalți își trăiesc viața.
Doar pentru că alții aleg să acționeze diferit nu înseamnă că trebuie să ne schimbăm calea, mai ales dacă aceasta ne este benefică. Asumându-ți cine ești, înaintezi!
Flavia Precup
Blogger – File de suflet
